Hipertensiunea: Leurda

Leurda


 Este cunoscută ca remediu natural, se spune, de milenii. Este leacul din lunile de primăvară pe care natura îl oferă organismului pentru a se curăța de toxine și a întări sistemul imunitar, unul din cei mai buni curățitori ai organismului, mai este cunoscută în popor și sub numele de usturoiță, usturoiul ursului sau usturoi de pădure. 
 Este o plantă care crește spontan, în zone sălbatice. Apare în lunile martie-aprilie. Frunzele se culeg înainte ca planta să înflorească, atunci când conține maximul de principii active. 
  Înrudită cu ceapa și usturoiul, leurda are proprietăți curative mult mai puternice, care merită cunoscute și exploatate din plin. Este o verdeață suficient de ieftină pentru a o consuma mai des. 
 Dacii care au locuit pe teritoriul țării noastre cunoșteau forța vindecătoare a acestei plante, și o foloseau atât ca aliment, cât și ca medicament natural.
  Medicul grec Dioscoride foloseau leurda în urmă cu 2 milenii ca detoxifiant natural, pentru curățarea sângelui, plămânilor și a tractului digestiv. Beneficiile consumului de leurdă se datorează în mod special acțiunii ei depurative și imunostimulatoare.
 
  Eficiența leurdei în combaterea unei game variate de boli: 
 • boli gastrointestinale – constipație, diaree, indigestie, dizenterie, colici abdominale, balonare, viermi intestinali, limbrici, insuficiență biliară 
 • afecțiuni cardiovasculare – hipertensiune arterială, ateroscleroză corinariană, hematurie, colesterol crescut, ischemie cardiacă, accident vascular cerebral, tromboză, trombolebită 
 • afecțiuni respiratorii – bronșită, gripă, răceală, tuberculoză pulmonară, infecții respiratoare superioare 
 • afecțiuni ale sistemului nervos – probleme de memorie, lapsus, amnezie, insomnie, amețeală dimineața, depresie psihică, anxietate, frică, neliniște 
 • boli renale – detoxifierea rinichilor și a vezicii urinare, eliminarea excesului de acid uric 
 • gută, articulații dureroase, artrită, reumatism 
 
 Cum se consumă leurda 
  Se folosește îndeosebi în salatele de primăvară, alături de alte verdețuri de sezon, precum păpădie, urzici, spanac, untișor, pătrunjel verde.
  După ce se culege sau se cumpără din piață, se pune în pungi de plastic și se păstrează în frigider. Rezistă o săptămână.
  Se poate prepara și sub formă de infuzie (2 lingurițe de frunze la 200 ml de apă), tinctură sau vin (o mână de frunze fierte în 50 ml de vin, îndulcit cu miere). 
 Tinctura de leurda – Preparare și administrare
  Se pun 100 g de frunze de leurdă spălate și tocate fin sau mixate într-un borcan.
 Peste ele se toarnă alcool alimentar de 50 de grade, circa 300 ml. Amestecăm bine, închidem borcanul ermetic, și lăsăm la macerat 12 zile.
 După acest interval, strecurăm tinctura și o depozităm în sticluțe mici. Se iau câte 2 lingurițe, de 4 ori pe zi. Cura durează 1-3 luni.
 
 Salată de leurdă 1  
 Ingrediente ; leurdă proaspătă ridichi ceapă verde ulei oţet balsamico 
 Mod de preparare Se spală bine leurda şi toate celelalte, se taie potrivit, se amestecă şi se stropeşte cu ulei şi cu oţet exact înainte de momentul consumării. Salata de leurda 2- o salata de sezon, deosebit de gustoasa, pe baza de leurda (ustoroi salbatic). Leurda este recunoscuta drept un tonic natural pentru inima. Curele cu leurda previn bolile cardiovasculare prin scaderea colesterolului si prin împiedicarea apariţiei trombozelor.In salata, leurda se asociaza foarte bine cu celelalte verdeturi de primavara (salata verde, untisor, papadie) 
 Ingrediente: o legatira de leurda o legatura de ceapa verde un ardei o lamaie o lingura ulei de masline piper sare 
 Instructiuni: Ingredientele se taie marunt. Intr-un alt vas se amesteca uleiul de masline cu sucul de la o jumatate de lamaie si piperul macinat. Pofta buna! 
 Salata de leurda si oua 
 Ingrediente 2-3 legaturi de leurda 3-4 oua maioneza sare, dupa gust 
  Mod de preparare Leurda se spala bine sub un jet mare de apa, coditele se indeparteaza, iar frunzele se taie marunt. Cateva frunze intregi se pun deoparte, pentru a garnisi salata.
  Ouale se fierb tari, se curata de coaja si se taie cubulete.
  Intr-un bol se combina frunzele de leurda, ouale si maioneza. 
 Salata se asezoneaza cu sare si se amesteca.
  "Unt" din leurda 
 Ingrediente: 
 6-8 frunze de leurda 
 75g ulei de cocos 
 1 lingurita suc de lamaie – optional putin ulei de masline 
 sare si piper pentru gust 
  Mod de pregatire:
  Se spala si se usuca frunzele de leurda cu ajutorul unor servetele de bucatarie sau a unui prosop. 
 Se taie cat mai fin. 
 Se topeste incet uleiul de cocos, intr-un castron, deasupra unei oale cu apa fierbinte. Cand devine lichid, se adauga usturoiul si restul de ingrediente, amestecand pana la omogenizare. Apoi se toarna intr-un bol de ceramica sau alt tip de recipient, dar nu din plastic. 
 Se lasa la frigider pana se intareste si se foloseste dupa caz. 
 Merge foarte bine cu cartofi dulci la cuptor, legume verzi sau un alt fel de mancare gatit la aburi.
 Se poate pune pe o paine calda din seminte germinate, proaspat scoasa din deshidrator. 
 Pentru consumatorii de lactate se poate folosi unt in loc de ulei, dar e bine sa fie unt organic crud, pe cat posibil. 
  Leurda in ulei (sau otet) O metoda foarte buna pentru a conserva leurda si a o folosi tot restul anului. 
 Ingrediente: 500g frunze de leurda 500ml ulei de masline organic, presat la rece 1 lingurita sare naturala 
   Mod de pregatire:
  Frunzele trebuie sa fie curate si complet uscate.
  Se pun intr-un blender sau robot de bucatarie cu ulei si sare si se amesteca pana capata consistenta unui pure.
  Se pastreaza in frigider intr-un borcan de sticla, cu un strat de ulei de masline deasupra, insa e bine sa fie folosit in decurs de o saptamana pentru a preveni dezvoltarea de bacterii.
  Cea mai buna metoda de depozitare pe perioade mai lungi este prin congelare; se pot portiona sau congela in tavite de gheata, apoi se aseaza bucatile congelate intr-o punga cu sistem de inchidere. 
  Otet din cidru de leurda 
 O alta modalitate de a te bucura de usturoiul salbatic este sa zdrobesti cateva frunze si sa le pui intr-o sticla de otet de cidru si sa le lasi pana la 6 saptamani, scuturand sticla din cand in cand. 
 Otetul astfel imbogatit va da o aroma placuta in sosurile de salata.
  Dressing cu leurda Pune o mâna de frunze de leurda in blender si acopera cu 3 parti ulei de masline si 1 parte otet de cidru sau suc de lamaie.
 Se amesteca si se foloseste ca sos sau dressing pentru orice fel de mâncare sau salata.
  Pentru un sos mai cremos se poate adauga o lingura de pasta de susan (tahini) sau mustar Dijon.
 Humus din leurda (4 portii) 
 Ingrediente: 
 2 cani dovlecei verzi (zucchini) 
 1 mana mica de leurda 
 ¾ cana tahini (pasta de susan) 
 ¼ cana ulei de masline 
 ½ cana suc de lamaie 
 1 lingurita pudra de chimion si 1 lingurita paprika 
 Mod de pregatire: 
 Se amesteca toate ingredientele - se mai poate potrivi cu apa daca dovleceii nu lasa mult lichid. 
 Se pot folosi si boabe de naut fierte
  Pesto din leurda  
 Ingrediente: 
 • 2 maini de leurda 
 • 1 legatura patrunjel (pentru a neutraliza mirosul de usturoi!) 
 • 2 cani de nuci sau seminte hidratate Poti alege intre migdale, nuci, alune, seminte de canepa, seminte de dovleac si floarea-soarelui 
 • Ulei organic presat la rece dupa caz ~ de masline, canepa sau dovleac 
 • Sucul de la 1 lamaie 
 • Sare, piper pentru gust 
  Mod de pregatire:
  Se pun toate ingredientele in robotul de bucatarie si se amesteca, iar cand incep sa se marunteasca se adauga si ulei pana se obtine consistenta dorita. Se pune amestecul intr-un borcan de sticla, curat si uscat, acoperit cu ulei si se pastreaza in frigider cateva saptamani si chiar daca se foloseste din el, intotdeauna trebuie sa ramana acoperit cu un strat de ulei. 
 Se poate si congela, pe portii, in pungi cu sistem de inchidere. 
 Supa cu leurda (4 portii) 
 Ingrediente: 
 1 mana de leurda 
 3 cani de pastarnac sau radacina de telina 
 1 cana de bulb de fenicul 
 2 tije de telina 
 ½ cana canepa, 
 nuci hidratate sau pulpa de avocado 
 ¼ cana ulei de masline & 1 lingurita lecitina (ambele optionale) 
 1 ardei iute verde sau 
 ½ lingurita pudra chili (optional) 
 1 lingurita mica sare 
 4 cani de apa calda 
 Mod de pregatire: 
 Intâi se spala usturoiul salbatic si se taie. Se curata si se taie cubulete pastârnacul, feniculul si telina. 
 Se aseaza si restul de ingrediente, mai putin uleiul, in blender si se amesteca pana devine cald si cremos.
  Se adauga uleiul de masline câte putin pentru a lega supa si a-i da o textura aerata, sau nu se foloseste deloc daca vrei sa reduci grasimile.
  Se toarna in doua boluri preincalzite, garnisite cu pesto din leurda si se orneaza cu patrunjel maruntit. 
 Rulada de spanac cu leurda si branza 
Ingrediente: 
  • 1 kg spanac proaspat 
  • 2 legaturi leurda 
  • o ceapa alba 
  • 2 oua 
  • 4 linguri rase de faina 
  • 2-3 catei de usturoi 
  • 300g branza de vaci
  • 150g crema de branza 
  • sare si piper alb dupa gust
 Mai intai am incins cuptorul la 180 de grade si am asezat gratarul pe mijloc. Apoi am spalat spanacul si am rupt coditele mari, apoi am taiat coditele de la leurda si am spalat bine frunzele.
 Le-am pus apoi sa fiarba, intr-o oala mare cu apa clocotita si le-am lasat cam 20 de minute. Apoi le-am scurs intr-o sita si le-am trecut pe sub un jet de apa rece, ca sa opresc procesul de fierbere si sa isi mentina culoarea verde.
 Am pus si spanacul si leurda in blender si le-am amestecat pana s-au facut pasta. 
 Am adaugat ouale, am omogenizat, apoi faina si ceapa tocata marunt.
 Pasta obtinuta am turnat-o in tava de 20×30 cm, tapetata cu hartie de copt, am uniformizat-o cu o spatula si am dat tava la cuptor, 20-25 de minute.
 Cat s-a copt foaia de spanac, am pregatit crema, respectiv robotul a facut toata treaba si in 30 de secunde a amestecat branza de vaci, crema de branza si usturoiul.
 Am pus sare si piper alb proaspat macinat si gata crema.
 Pentru foaia cu spanac am pregatit un prosop de bucatarie curat si usor umezit.
 Am rasturnat foaia coapta pe prosop, si am rulat-o cu grija, astfel incat sa nu crape cand o rulam cu crema de branza. Apoi am desfacut foaia, am intins pe ea crema de branza si am rulat din nou.
 Am invelit rulada in folie alimentara si am dat-o la rece peste noapte. 
 Niste mici precizari: nu e musai sa folositi numai spanac si leurda, puteti folosi orice verdeturi de sezon: urzici, loboda, stevie, frunze de papadie etc.
 Puteti pune si branza de burduf in locul branzei de vaci si puteti aromatiza crema de branza cu busuioc proaspat, rozmarin, menta etc.